premiul pentru pace

Internetul a fost propus la Premiul Nobel pentru Pace

Din ciclul „Toată lumea face pace”, de la BBC News aflăm că internetul se află pe lista de 237 de nume propuse pentru ediția din acest an a Premiului Nobel pentru Pace. Propunerea întregului internet pentru această distincție a venit din partea ediției italiene a revistei Wired. Argumentul ce sprijină această nominalizare este facilitarea „dialogului, a dezbaterii și a consensului”.

Nominalizarea internetului mai este susținută și de către fostul laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Shirin Ebadi, și de Nicholas Negroponte, fondatorul proiectului pentru laptopul de 100 de dolari.

Lista finală a nominalizaților a fost stabilită de Comitetul norvegian al Nobel, cel răspunzător pentru Premiul pentru Pace, pe 9 martie, în prima ședință din acest an. Pe lista celor nominalizați se mai află și activista pentru drepturile omului, rusoaica Svetlana Gannushkina, și activistul chinez Liu Xiaobo. Anul acesta se înregistrează un număr record de nominalizați, cu 32 mai mulți decât anul trecut.

Câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace 2010 va fi anunțat pe 8 octombrie. Anul trecut, controversatul câștigător a fost președintele american Barack Obama.

Într-adevăr, internetul este un bun mediu pentru protestele anti-război. E de ajuns pentru un Nobel? Întrebarea cea mare este, evident, în cazul în care va fi anunțat câștigător, cine va primi premiul propriu-zis și milionul de dolari aferent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *